Un nou început.

A fost o zi plină. O zi care începe cu o cafea băută pe fugă și se termină cu o liniște adâncă în piept. Și, printr-o coincidență pe care n-aș fi putut s-o planific nici dacă aș fi încercat, chiar astăzi am depus lucrarea mea de licență: Terapia Asistată de Animale la copiii cu autism. Ca și cum universul ar fi vrut să-mi arate, în aceeași zi, și teoria de pe hârtie, și practica vie, care umple ochii și inima.

Am intrat în spațiul Montessori cu Zizi, unica Vizsla Maghiară a proiectului TeamDog, câine-asistent în pregătire, la primele ei experiențe reale. Lângă noi, Leo și Pavel, câinii cu experiență ai echipei. Eu aveam o curiozitate pe care n-aș putea s-o descriu: un amestec de nerăbdare, respect și emoție. Zizi, în schimb, părea că își dorește să fie acolo, iar asta mi-a dat curaj.

Cățelul Zizi în formare

Știam, teoretic, ce urmează: Activități Asistate de Animale (AAA). Deși eram la curent cu teoria, finisând un Modul Psihopedagogic, accentul astăzi nu a picat pe acest lucru. Practica mi-a umplut ochii. Am privit cu mintea formată să înțeleagă ce se întâmplă dincolo de suprafață, cu o atenție pe care rar mi-o acord în viața de zi cu zi. Pentru că acolo, în fața mea, se întâmpla ceva viu.

Copiii. Fețele lor. Absolut fiecare grimasă, fiecare tresărire, fiecare clipă de suspans înainte de a întinde mâna spre câine. Am văzut teamă, acea teamă autentică, care strânge umerii și ține respirația. Și-apoi, aproape magic, am văzut cum frica se topește și se transformă în curiozitate. Cum degetele mici se deschid, cum ochii se luminează, cum colțul gurii urcă într-un zâmbet pe care nu-l poți pune în cuvinte. E real. E crud. Și e frumos. Am surprins fiecare stare prin care au trecut. Trecerea de la „nu pot, mi-e teamă” la „pot să-i dau și eu o recompensă?” e un drum pe care unii copii îl fac în câteva secunde, alții în zeci de minute. Dar îl fac. Și când îl fac, e ca și cum ai vedea cum se naște curajul. Un curaj mic, tăcut, fără cuvinte.

Leo și Pavel au fost calmi, au fost acolo, fără să fi forțat nimic. Iar Zizi, lângă mine, absorbea totul și învăța de la colegii ei. Iar când copiii s-au apropiat de ea, și-a lăsat capul ușor într-o parte, oferindu-și blândețea fără să ceară nimic în schimb. Nimic spectaculos în sensul zgomotos. Doar o prezență caldă, tăcută, care știa exact ce are de făcut.

După-amiaza, am mers să lucrăm cu un copil cu sindrom Down. Prima intervenție individuală a ei. S-a așezat lângă el cum s-ar așeza lângă un prieten pe care îl știe dintotdeauna. L-a lăsat să o descopere în ritmul lui. L-a privit cu acceptarea aceea totală pe care doar câinii o au. Iar când Victor i-a zâmbit, un zâmbet imens, pur, fără bariere, am înțeles ceva despre punțile astea despre care tot vorbim. Se construiesc din prezență. Din așteptare. Din blândețe.

În spatele acestor momente stă o muncă pe care nu o vezi la suprafață. Am simțit psihologia canină despre care ni s-a transmis fără cuvinte. Privindu-i pe Leo, pe Pavel, pe Zizi, am văzut aplicarea practică a conceptului K9PUZZLE, dezvoltat încă din anul 2000 de psihologul și dresorul Cătălin Cornea, coordonatorul specialist al TeamDog. Un concept care spune că fiecare câine este un puzzle ale cărui piese comportamentul, emoțiile, energia, percepțiile, se potrivesc fără forță, fără conflicte, pentru ca tabloul să devină complet. K9Puzzle se bazează pe comportamentul natural al câinelui, teoria instinctelor, exploatarea decorurilor din mediu, condiționări inteligente și o comunicare fără conflicte psihologice sau fizice. Peste 30 de ani de experiență în teren cu câinii și oamenii lor. Iar aici, în fața mea, am văzut cum aceste piese se așezau una câte una: calmul câinelui, teama copilului transformându-se în curiozitate, apoi în îndrăzneală, apoi în zâmbet. Fără intimidare, fără grabă.

Ca un fir care leagă totul, azi dimineața mi-am predat lucrarea de licență. Am așezat pe hârtie luni întregi de teorii, studii, metode despre Terapia Asistată de Animale la copiii cu autism. Iar la câteva ore distanță, mi-am dat seama că viața tocmai îmi oferise cel mai frumos răspuns la toate întrebările din lucrare. Practică. Vie. Adevărată.

E despre punți. Punți între lumi care altfel n-ar comunica. Între un copil care se teme și un câine care știe să aștepte până când teama devine curaj. Între doamnele educatoare care speră ca totul să iasă bine și o echipă care face lucrurile acestea posibile. Astăzi am fost voluntar. Dar simt că am primit mai mult decât am oferit. Am primit lecția blândeții. Lecția răbdării. Și imaginea unui copil zâmbind lângă un câine care știe ce poate să ofere, când și cum. Lecția pe care o primim de la cele mai pure suflete, câinii și copiii.

Team Dog nu este doar un proiect. E un loc unde se întâmplă lucruri adevărate. Iar Zizi, cu implicarea și dorința ei care abia aștepta să fie acolo, tocmai și-a început povestea.

Alexandra cu Zizi despre TeamDog-experiența vie.